Cercetările arheologice în zona comunei au relevat o serie de vestigii ale prezenței umane începând din neolitic în zonă. În zona dealului Vârful Glimeii (între Valea Călata și Valea Valcău), a fost găsită o așezare a culturii Tisa, datând din neolitic. S-au găsit bordeie cu acoperiș lipit, ceramică, o figurină din teracotă și alte vestigii. Alte săpături au dus la descoperirea unor obiecte aparținând culturii Coțofeni.

În peretele sudic al bisericii reformate din satul Văleni este află zidit un relief funerar aparținând epocii romane.

Deși nu s-a făcut o cercetare sistematică a teritoriului comunei Călățele din punct de vedere arheologic, totuși, în urma unor săpături, și mai mult în mod accidental, în vatra localităților care o compun s-au descoperit importante vestigii ale prezenței umane în acest spațiu înca din neolitic (perioadă a istoriei comunei primitive situată între mezolitic și epoca metalelor, cuprinsă între anii 6500 și 2700 î.e.n.). Astfel, pe teritoriul satului Calata, pe dealul numit Vârful Glimeii s-a descoperit o așezare neolitică aparținând fazei a doua a culturii Tisa (cand se accentuează sedentalismul și începe prelucrarea cuprului pentru unelte mici și podoabe). Au fost identificate șase bordeie de formă circulară, reduse ca dimensiune, cu ceramică și unelte litice.

Tot pe teritoriul satului Călata s-au descoperit întâmplător și două topoare neolitice de cuartit, unul șlefuit și unul în forma de ciocan, cu ceafa plată.

Pe teritoriul satului Văleni s-au descoperit fragmente ceramice cu crestături și dungi aparținând culturii Coțofeni (din perioada de tranziție de la neoliticul târziu la epoca timpurie a bronzului, 1900-1700 î.e.n., purtătorii acestei culturi fiind triburile indo-europene). În 1831 s-au descoperit trei inele de bucle din aur (aflate azi la muzeul din Viena). O altă buclă similară se află din 1898 în muzeul din Budapesta. Aceste obiecte aparțin epocii bronzului (1700-1150 î.e.n.).

Tot culturii Coțofeni, fazei de tranziție spre epoca bronzului, îi aparțin și două topoare descoperite pe teritoriul satului Văleni, unul de amfibolit, găsit în 1876 și unul de piatră, găsit în 1879.

În peretele din partea de sud a bisericii reformate din Văleni se află zidit un relief funerar din epoca romană, reprezentând două figuri feminine, relief de proveniență necunoscută. Cercetarile din 1906 au dus la concluzia că în Văleni ar fi fost o așezare romană. Foarte probabil că zona să fi fost a dacilor liberi.

Printre cele mai vechi sate ale țării Călatei, atestate documentar la 1213 sunt și Călata și Văleni. Denumirea de origine slavo-romană a Călatei, care a dat numele unui întreg ținut, stă mărturie peste timp a continuității românești în această parte a României.

După prima atestare documentară a satului Călata (1213), un document din 1256 pomenește de zona Călata, tangențial, într-o scrisoare a regelui Ungariei, Bela al IV-lea. Se amintește cu acest prilej de vama de la Vadu Crișului și de drumul de la Călata, firește, important drum comercial care legă Transilvania de Țara Crișurilor și orașele comerciale Cluj și Oradea. În acest document este vorba de țara Călatei și nu de satul Călata.

Un eveniment deosebit de important va fi pentru romanii din satul Calata înscrierea satului lor printre cele 17 localități aparținătoare de cetatea Bologa, inclusiv cetatea, dăruita la 23 ianuarie 1389 de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, domnului Țării Românești, Mircea cel Batran și ne putem ușor imagina noile realitați ale satului în raport cu dregătorii marelui voievod muntean, precum și dezvoltarea relațiilor în plan confesional ortodox, noile raporturi economice față de curtea voievodului de acelașii neam cu locuitorii satului.

Localitatea Călățele, ca și Măguri și Buteni, era la începutul secolului al XVII-lea un puternic centru românesc al meștesugului șindrilei. Romanii meșteșugari din Călățele erau prezenți adesea cu produsele lor în orașul Cluj.

Marea răscoală a țărănimii romane împotriva dublei asupriri sociale și naționale din 1784-1785 a avut un puternic ecou și în satele comunei Călățele. Locuitorii din Călata vedeau în Horia un conducator veritabil al romanilor, de aceea s-au prezentat în număr considerabil la adunarea din Mai 1782 din Câmpeni, cand a avut loc conflictul dintre moți și arendașii armeni pentru dreptul de cârciumărit, conflict care a premers răscoala din toamna anului 1784.

Cercetările arheologice în zona comunei au relevat o serie de vestigii ale prezenței umane începând din neolitic în zonă. În zona dealului Vârful Glimeii (între Valea Călata și Valea Valcău), a fost găsită o așezare a culturii Tisa, datând din neolitic. S-au găsit bordeie cu acoperiș lipit, ceramică, o figurină din teracotă și alte vestigii. Alte săpături au dus la descoperirea unor obiecte aparținând culturii Coțofeni.

În peretele sudic al bisericii reformate din satul Văleni este află zidit un relief funerar aparținând epocii romane.

Deși nu s-a făcut o cercetare sistematică a teritoriului comunei Călățele din punct de vedere arheologic, totuși, în urma unor săpături, și mai mult în mod accidental, în vatra localităților care o compun s-au descoperit importante vestigii ale prezenței umane în acest spațiu înca din neolitic (perioadă a istoriei comunei primitive situată între mezolitic și epoca metalelor, cuprinsă între anii 6500 și 2700 î.e.n.). Astfel, pe teritoriul satului Calata, pe dealul numit Vârful Glimeii s-a descoperit o așezare neolitică aparținând fazei a doua a culturii Tisa (cand se accentuează sedentalismul și începe prelucrarea cuprului pentru unelte mici și podoabe). Au fost identificate șase bordeie de formă circulară, reduse ca dimensiune, cu ceramică și unelte litice.

Tot pe teritoriul satului Călata s-au descoperit întâmplător și două topoare neolitice de cuartit, unul șlefuit și unul în forma de ciocan, cu ceafa plată.

Pe teritoriul satului Văleni s-au descoperit fragmente ceramice cu crestături și dungi aparținând culturii Coțofeni (din perioada de tranziție de la neoliticul târziu la epoca timpurie a bronzului, 1900-1700 î.e.n., purtătorii acestei culturi fiind triburile indo-europene). În 1831 s-au descoperit trei inele de bucle din aur (aflate azi la muzeul din Viena). O altă buclă similară se află din 1898 în muzeul din Budapesta. Aceste obiecte aparțin epocii bronzului (1700-1150 î.e.n.).

Tot culturii Coțofeni, fazei de tranziție spre epoca bronzului, îi aparțin și două topoare descoperite pe teritoriul satului Văleni, unul de amfibolit, găsit în 1876 și unul de piatră, găsit în 1879.

În peretele din partea de sud a bisericii reformate din Văleni se află zidit un relief funerar din epoca romană, reprezentând două figuri feminine, relief de proveniență necunoscută. Cercetarile din 1906 au dus la concluzia că în Văleni ar fi fost o așezare romană. Foarte probabil că zona să fi fost a dacilor liberi.

Printre cele mai vechi sate ale țării Călatei, atestate documentar la 1213 sunt și Călata și Văleni. Denumirea de origine slavo-romană a Călatei, care a dat numele unui întreg ținut, stă mărturie peste timp a continuității românești în această parte a României.

După prima atestare documentară a satului Călata (1213), un document din 1256 pomenește de zona Călata, tangențial, într-o scrisoare a regelui Ungariei, Bela al IV-lea. Se amintește cu acest prilej de vama de la Vadu Crișului și de drumul de la Călata, firește, important drum comercial care legă Transilvania de Țara Crișurilor și orașele comerciale Cluj și Oradea. În acest document este vorba de țara Călatei și nu de satul Călata.

Un eveniment deosebit de important va fi pentru romanii din satul Calata înscrierea satului lor printre cele 17 localități aparținătoare de cetatea Bologa, inclusiv cetatea, dăruita la 23 ianuarie 1389 de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, domnului Țării Românești, Mircea cel Batran și ne putem ușor imagina noile realitați ale satului în raport cu dregătorii marelui voievod muntean, precum și dezvoltarea relațiilor în plan confesional ortodox, noile raporturi economice față de curtea voievodului de acelașii neam cu locuitorii satului.

Localitatea Călățele, ca și Măguri și Buteni, era la începutul secolului al XVII-lea un puternic centru românesc al meștesugului șindrilei. Romanii meșteșugari din Călățele erau prezenți adesea cu produsele lor în orașul Cluj.

Marea răscoală a țărănimii romane împotriva dublei asupriri sociale și naționale din 1784-1785 a avut un puternic ecou și în satele comunei Călățele. Locuitorii din Călata vedeau în Horia un conducator veritabil al romanilor, de aceea s-au prezentat în număr considerabil la adunarea din Mai 1782 din Câmpeni, cand a avut loc conflictul dintre moți și arendașii armeni pentru dreptul de cârciumărit, conflict care a premers răscoala din toamna anului 1784.