Lucrări de patru milioane de euro garantate 120 de ani

Lucrări de patru milioane de euro garantate 120 de ani
FOTO:


Comisia de evaluare a stabilit oferta considerată cea mai avantajoasă pentru proiectul dezvoltării infrastructurii şi serviciilor în Călăţele-Mărgău.

Printre ofertele depuse pentru zona Călăţele-Mărgău se află şi cele ale unor companii care s-au angajat să prezinte proiectul în două zile şi să ofere garanţii de 120-125 de ani. Constructorii clujeni consideră inadmisibile astfel de propuneri.

 

Pentru obiectivul “Dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor de bază, precum şi valorificarea patrimoniului cultural în zona Călăţele-Mărgău” au fost depuse şase oferte, dar în cursă au rămas cele ale companiilor TIM şi Capital Invest. “Celelalte au fost descalificate, nu aveau toate documentele în regulă, s-au cerut diverse acte, note justificative. Comisia de evaluare a dat numele câştigătorului, Capital Invest, iar până în 22 iulie se pot depune contestaţii”, a spus primarul interimar din Călăţele, Vasile Tripon.

 

TIM a propus 12,4 milioane de lei pentru realizarea obiectivului, faţă de 16,8 milioane Capital Invest. Ultima s-a angajat să elaboreze proiectul tehnic şi detaliile de execuţie în numai două zile şi să execute lucrarea în şapte luni, în vreme ce TIM a propus 18 zile pentru elaborare şi execuţie în opt luni. Ca perioadă de garanţie, Capital Invest a oferit 144 de luni pentru drumuri, 240 de luni pentru apă şi canal, staţii de epurare şi construcţii civile. TIM a venit cu o garanţie de 120 de luni pentru drum şi construcţii civile, 180 de luni la apă şi canal şi 96 de luni la staţiile de epurare.

 

Punctajul anunţat ca acordat a ţinut cont de aspectul financiar (preţ pentru proiectare şi lucrări) – 40%, tehnic (perioada de realizare a proiectului, detaliilor, lucrării) – 40% şi calitativ (termene de garanţie) – 20%. Printre ofertanţi s-a numărat Licasir Trust, care s-a angajat la o garanţie de 125 de ani pentru drum şi construcţii civile, 120 de ani la apă şi 115 la canalizare. Societatea ar fi realizat lucrările pentru 14,9 milioane de lei. Printre oferte s-au mai regăsit şi perioade de execuţie de 4-4,5 luni, în condiţiile în care perioada de execuţie solicitată de reprezentanţii beneficiarului era de maximum 17 luni.

 “Pe noi ne-a interesat să şi rămână ceva şi să avem lucrări bune. Sunt fonduri europene implicate. Dacă preţul e mult sub cel de evaluare, nu se pot face lucrări sau vor fi de slabă calitate. Sunt termene tehnice care trebuie respectate, etape ce presupun anumiţi timpi de lucru. Trebuie justificate astfel de propuneri: lucrezi cu 40 de angajaţi în loc să lucrezi cu 20, lucrezi mai multe ore? Termenul de două zile (de perioadă de elaborare a proiectului - n. red.) poate fi însă respectat. Cei care depun oferte pot să facă proiectul pe riscul lor”, consideră Tripon. Reprezentanţii Licasir nu au oferit detalii privind participarea lor.

 

Constructorii cu lucrări pe piaţa românească spun că astfel de termene sunt nerealiste. “Există normative oficiale de utilizare a clădirilor. O clădire are o durată medie de viaţă de 40-50 de ani, cum să garantezi 120? Un furnizor nu dă o garanţie mai mare de 15 ani. Problema este dacă persoana care verifică ştie să pună astfel problema”, spune directorul general al unei companii care a depus ofertă. “E inadmisibil să vii cu o ofertă de 125 de ani. O asemenea propunere ar trebui eliminată imediat. Avem nişte normative în România, ideea ar fi să le şi respectăm. Durata de viaţă a unei clădiri este în medie de 60 de ani. Perioada de garanţie pe care poate să o ofere o firmă este de doi-cinci ani. Trebuie să prevezi un buget pentru intervenţii la lucrarea în garanţie. Câte firme chiar fac asta?”, spune un alt constructor clujean.

Şase ofertanţi  la start

Pentru Călăţele au mai depus oferte Cartel Bau, Avril şi Romprest. Cel mai mic preţ de ofertă a fost propus de Cartel Bau (11,8 milioane), iar cu cea mai scurtă perioadă de elaborare figurează Licasir şi Capital Invest (două zile). Ca perioadă de execuţie, Licasir şi Romprest s-au angajat la patru luni, iar Avril, la 4,5 luni. La perioada de garanţie conduc Licasir, cu 120-125 de ani, şi Cartel Bau, cu 25 de ani pentru drum şi construcţii civile.